Sari la conținut

Felicia 2800 1991

Rulota marca Felicia, produsă la Salonta, a fost concepută exact pentru dimensiunile și gabaritul pe care le putea tracta celebrul autoturism autohton ce exista la acea vreme: Dacia 1300.

Cu o masă proprie de numai 550 kg și cea maximă de 650 kg, rulota făcea concediile oricărei familii modeste din anii ’80-’90 mult mai plăcute.

Exemplarul prezent se află într-o stare foarte bună, fiind printre puținele existente in țară.

Interiorul este original, prezintă mobilierul specific: dulap pentru haine, lavoir de bucătărie, pat ce poate fi transformat într-o masă cu două băncuțe și doua paturi etajate pentru copii.

Din fabrică, această rulotă avea capacitatea de a găzdui doi adulți și doi copii.